Stramosii nostri au fost primul popor care a folosit lasere incipiente faurite prin focalizarea razelor solare prin sisteme ingenioase de oglinzi si sticla. Aceasta este concluzia specialistilor care au reusit in sfarsit sa finalizeze descifrarea placutelor dacice de la Sinaia. De altfel aceasta descoperire dezvaluie in sfarsit cum au reusit vechii daci sa taie cu atat de mare precizie, de numai cativa fotoni, blocurile de piatra din fundatia cetatii Sarmisegetusa.
Se pare insa ca acest sistem era costisitor si greu de manevrat deoarece dovezile existente demonstraza ca laserul era folosit de daci doar la constructiile majore, doar regele si alte cateva capetenii importante avand resursele necesare pentru a-l folosi. Una din placutele de la Sinaia relateaza cum romanii au trimis la Decebal o delegatie de 8 soli condusa de faimosul senator roman Gaius Inteleptul pentru a cumpara secretul de fabricare a laserului dacic sperand astfel sa poata taia mai usor si cu precizie mai mare blocurile de marmura de Cararra din care isi construiau templele insa regele dac a refuzat categoric, acesta fiind se pare si una dintre principalele cauze care au declansat razboaiele daco-romane.
Inscriptiile de la Sinaia relateaza cum in anul 106, cand armatele romane trecusera Dunarea si se apropiau de Sarmisegetusa, dacii tocmai finalizasera dezvoltarea unui laser ce putea fi folosit si in scopuri militare insa ghinionul a facut ca activitatea solara sa fie redusa in ziua asediului astfel ca, desi dacii instalasera sistemul defensiv de lasere pe zidurile cetatii , nu au avut un soare suficient de puternic pentru a putea arde masinariile de asediu ale romanilor.
Cu ultimele forte Decebal a ordonat distrugerea laserului, si l-a trimis pe viteazul Gerberus impreuna cu 46 de viteji din garda sa personala sa transporte intr-un loc sigur din munti aurul cetatii si placutele cu cele mai importante secrete.
Secretul laserului dacic a fost considerat mult timp pierdut, insa un episcop al Vaticanului a descoperit in timp ce restaura cateva vechi manuscripse pastrate din epoca imperiului roman, relatari ale cronicarilor romani privind modul ciudat prin care dacii taiau cu mare repeziciune blocuri uriase de piatra in forme nemaivazute in acele vremuri Cateva schite pe care Vaticanul a promis ca le va descretiza curand contin desene cu o raza luminoasa trimisa de un dispozitiv triunghiular ciudat tinut de 4 barbati daci ce taie un dreptunghi perfect de piatra dintr-un perete de munte.
Inca un articol genial, am inceput ziua cu un zambet, multumesc 🙂
Pink Floyd – Dark Side of the Moon, anyone?
De fapt suflul dragonilor din GoT era produs de acelasi sistem ingenios de oglinzi si sticla dacic, dragonii nefiind altceva decat primele avioane preistorice inventate de daci pentru a survola carierele de piatra si a dizloca blocuri pe care ulterior, cu ajutorul scripetilor, a oglinzilor, a sticlei si a unor forme de dragoni mai mici, portabili, confirmati de tabletele din Vatican ce vor fi dezvaluite in curand de catre papa, dacii le foloseau la constructia zidurilor megalitice de la Stonehenge si din Malta.
Mai am informatii dar nimeni nu ma crede. Sper sa pot colabora cu dumneavoastra in dezvaluirea complotului international impotriva daco-romanismului si a social-democratiei. Doamne ajuta acest popor.
motto_ph@yahoo.com…scrie-mi la aceasta adresa
Nu stiu daca sa ras sau sa plang de prostia dumneavoastra….complotul international impotriva daco-romanasmului, trebuie sa fii cu adevarat idiot sa crezi asa ceva..adica daca site-ul se numeste socialistul si se merge pe indeea comunist -nationalista, ca noi suntem cei mai destepti , frumosi si curajosi din toate poparele si toti straniii sunt rai si ne vor raul… nu ar trebuii sa ma mir… Asa de buni suntem sunt ca vitejii daci se duceau beti la batalie de au trebuit arse viile, prima forma de invatamant superior a aparut la noi pe la 1850 la iasi in schimb universitatea de la paris a fost de la 1150 la 1970 aproximativ (https://en.wikipedia.org/wiki/University_of_Paris). Noi nici nu aveam limba romana in scris pana in secolul XIX, de credeti ca in toate biserice, sau alte edificii exista doar scris in greaca, latina sau chirilica( care a fost folosita si pentru scrierea Letopisetului tarii Moldovei). Eu sa mai bine sa fim mai realisti si sa ne in propria ograda, inaite de a latra la cer ca straiinii ne vor raul, noi insine ne-am facut cel mai mare rau si inca ni-l facem dupa cum se si observa…
Ai citit comentariile din dreptul articolului GoT vs Daci?
Nu cred ca ne mai poate ajuta nimeni… 😀
Trimite mi și mie un link ceva sa mă documentez. .eu cred în neamul nostru și sper ca gunoaiele de sus or sa facă ceva în sensul ăsta. Ms
salutare unde te pot găsi?
din cate stiu s au gasit urme de laser la cetatea Blidaru. dacii ar fi incercat sa recucereasca cetatea folosind aceste aparate .
stramosii nostri dacii au inventat mersul biped si graiul omenesc, e scris clar pe tablitele de aur pur de la Sinaia, pina la ei oamenii se tirau ca melcii cu blana pe ei si doar icneau, nu puteau comunica, onoare lor strabunilor daci ca ne-au ridicat de jos, moarte ocultei !
Informatia e usor denaturata.
Laserul ar fi putut fi folosit, insa anul 105 a fost unul foarte bun pt vita de vie. Asa ca toata sticla din Dacia a mers catre fabricarea de recipiente pt licoarea lui Bachus. Acest lucru s-a intamplat in principal din cauza uneltirilor vampirului energetic Soros, stiut fiind ca plantatul vitei de vie fusese scos in afara legii de Marele Preot Deceneu. Asa ca asediul asupra Sarmisegetuzei din primavara lui 106 i-a prins pe stramosii nostri precum iarna surprinde primarii Bucurestiului – nepregatiti.
Evident ca da!!!
Ceea ce nu a spus nimeni este ca razboiul stelelor este profund inspirat din tehnologia dacilor. Acum incep sa apara primele dovezi …
…si piramidele, cred ca au fost facute la fel. ..
…și piramidele și piramidoanele…
Bineinteles…! “Ştiţi ce aveau geto-dacii pe stemă? O piramidă. Vă şochează? Ştiţi că piramidele din Egipt au fost construite de strămoşii noştri geto-daci după modelul piramidelor din România? Ştiţi că avem piramide în România? Una dintre ele…, v-aş sugera ca în ziua de 6 august, la ora 7 dimineaţa, să fiţi pe Ceahlău. Noi trăim în Grădina Maicii Domnului. În fiecare an, pe 6 august la 7 dimineaţa, de pe muntele Ceahlău bunul Dumnezeu face în zare o piramidă. Îi spune piramida Soarelui”. Realizeaza cineva ce “tari” am fost…pacat ca doar am fost…! Si cum zic oltenii…nu ma intreba cine am fost…intreaba-ma cine sunt !
Ce m-a frapat dintotdeauna a fost relatarea despre heruvimul “cu sabie de flacara valvaitoare” pus de Creator sa pazeasca intrarea in Eden dupa izgonirea lui Adam si a Evei… sa fi fost vorba de o arma tip “lightsaber” cum aveau luptatorii din Razboiul Stelelor?
Glumiţi voi aici câţiva, dar asta se datorează faptului că nu aţi studiat îndeajuns problema şi deja vă credeţi atoateştiutori. Dar ar trebui să observaţi că:
1.Sanctuarul Mare Rotund al dacilor are raza de 14,78 m, ceea ce reprezintă cu precizie o zecime din înălţimea piramidei-Keops (incluzând şi vărful lipsă), iar circumferinţa cerului exterior măsoară o zecime din perimetrul bazei piramidei egiptene.
2. Diametrul sanctuarului Mare Rotund are 29,56 m, ceea ce reprezintă o zecime din latura piramidei de pe vârful Toaca din Ceahlău de 295,6 m, care are peste 10 milenii vechime. Ori aceasta din urmă reprezintă dublul înălţimii piramidei-Keops (147,8 m x 2 = 295,6 m).
3. Geţii au folosit dintotdeuna (probabil de la facerea lumii) ca etaloane chiar cotul şi degetul piramidal, la acelaşi nivel de precizie cu etaloanele folosite în proiectarea piramidelor de pe întreg pământul. Spre exemplu sanctuarul Mic Rotund are diametrul de 20 de coţi piramidali fix (12,71 m). La fel clădirea circulară de la Blidaru, care are raza tot de 10 coţi piramidali (6,56 m) în care s-a găsit vasul cu inscripţia DECEBALUS PER SCORILO, care şi el (vasul) are diametrul de fix 2 coţi piramidali 1,27 m (reconstituit eronat de arheologi la 1,25 m, căci lipsesc multe fragmente din el).
4. Este paradoxal, dar dacii foloseau ca etalon şi piciorul sfânt prezent şi la sumerieni de 0,3248 m. Astfel, circumferinţa absidei din centul sanctuarului Mare Rotund avea 100 de picioare, iar distanţa dintre Soarele de andezit şi ultima plintă pe direcţia nord din sanctuarul patrulater nr. 1 este de aceeaşi măsură (100 picioare sfinte = 32,48 m). Distanţa dintre şirurile de coloane ale sanctuarului vechi de calcar este de 3,2 m (10 picioare sfinte) măsurabile şi azi.
Evident că exemplele ar putea continua (vezi cartea „Miraculoasele etaloane de măsură ale geto-dacilor” şi celelalte adiacente ca temă ce pot fi găsite aici (https://biransblogblog.wordpress.com/ ).
5. Alt fapt uimitor este acela că geţii au folosit ca etalon specific stânjenul, iar acesta avea 1,97 m, adică exact cu măsura la interior a lungimii la interior a sarcofagului din Camera Regelui din Piramida-Keops. Legătura dintre geto-daci şi vechii egipteni este evidentă. De aceea egiptenii aveau în interiorul piramidei lui Djoser un stâlp care se numea stâlpul getii. Şi în ziua de azi la egipteni prin geţi se înţelege „cei bătrâni”. Probabil pentru că geţii erau consideraţi cei mai vechi locuitori ai planetei.
De altfel egiptenii practicau hermetismul (religia lui Hermes) pe care dacii îl numeau Sarmis. Poate de aici denumirea Sarmisegetuza (Sarmis-e-getu-za, care citit de la drepta spre stânga ar însemna „zeul geţilor e Sarmis).
Şi vă mai miraţi că geţii aveau piramida pe stemă.
6. Ar trebui ştiut şi faptul că acea platformă circulară numită Soare de andezit nu era pentru oficiat sacrificii, cum mănâncă unii borş, ci era un astrolab cu apă (de aceea era plasat lângă el canalul de apă), iar diametrul său era de 7,26 m (mai include o centură de piatră actual demontată numită „rotonda de andezit”). Iar această măsură 7,26 m a diametrului Soarelui de andezit apare „consemnată” şi în înălţimea Coloanei de fier inoxidabil de la Delhi (India), în înălţimea vârfului care lipseşte din partea superioară a Piramidei-Keops sau apare ca diferenţă între latura Piramidei-Keops şi latura Piramidei Soarelui din Mexic.
De asemenea, lungimea la sol a sfinxului egiptean şi înălţimea templului piramidă IV din Tical (Guatemala) reprezintă 10 măsuri de câte 7,26 m, număr încifrat obsesiv în piramida egipteană, dar cunoscut şi de geţi, după cum am arătat.
De aceea cu adevărat geto-dacii reprezintă un miracol istoric, care au avut cele mai perfecţionate etaloane de măsură.
Şi multe altele ar fi de spus. Dar cred că aţi înţeles că dacii nu sunt un subiect de luat în glumă.
erată
10 coţi piramidali nu măsoară 6,56 m, cum am scris mai sus, ci 6,3566 m
@Aeleden
Bo$$, noi am impaiat-o pe Veta și măsuram cu ea, dar daca zici tu că ai găsit corespondenta la Ciclops ăla, io’ te cred.
pt idiotul care a scris la 5, 2022 at 8:03 am
Nu mai citi texte cu cifre şi aritmetică pt că eşti prea prost să înţelegi ceva.
pt tine certitudinea dată de cifre nu există.
clar noi am inventat si mersul pe jos….la ce saraci suntem :)))